Evenimente APC
Prima   »  Presa   »  Evenimente » Suport acordat Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor

Suport acordat Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor  

02.07.2012
  3230 Accesări  

Suport acordat Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor

Conform Planului de Acţiuni pentru Acordul de Comerţ Liber Comprehensiv şi Aprofundat (DCFTA), Republica Moldova trebuie să consolideze capacităţile de supraveghere a pieţei. Pentru acest scop, se prevede dezvoltarea cadrului juridic şi structurii instituţionale în domeniul supravegherii pieţei.  Ministerul economiei este autoritatea  responsabilă pentru elaborarea politicii de supraveghere a pieţei.

O nouă Agenţie pentru protecţia consumatorilor a fost creată în Moldova în ianuarie 2012, care extinde responsabilităţile Inspectoratului de Supraveghere a Pieţei.  Pentru a susţine dezvoltarea Agenţiei, recent, a fost stabilit un Proiect de Twinning finanţat de Uniunea Europeană. Proiectul este planificat pentru o perioadă de doi ani şi are trei obiective principale:

  • Acordarea asistenţei în elaborarea cadrului juridic pentru supravegherea pieţei
  • Acordarea recomandărilor privind echipamentul necesar pentru inspecţiile 'în teritoriu' întreprinse de inspectorii Agenţiei
  • Abilitarea colaboratorilor de la Agenţie pentru ca aceştia să posede deprinderi şi cunoştinţe corespunzătoare pentru implementarea sarcinilor lor asociate cu siguranţa produselor de consum în conformitate cu cele mai bune practici UE.

Pentru a realiza scopul proiectului vor fi organizate instruiri, ateliere şi vizite de studiu.

Proiectul va începe cu şedinţa Comitetului de Supraveghere a Proiectului care va fi desfăşurată pe 3 iulie.  Această şedinţă mică de deschidere va întruni partenerii - cheie implicaţi în proiect, inclusiv Ministerul economiei (ME), Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor, Oficiul de Administrare a Proiectelor şi Delegaţia UE. Se preconizează că va fi organizată o conferinţă publică pentru lansarea proiectului în septembrie, la care vor fi invitaţi reprezentanţi ai ONG-lor şi mediului de afaceri pentru a afla mai multe despre proiect şi înţelege cum pot să contribuie la dezvoltarea chestiunii fundamentale a drepturilor consumatorilor în Moldova.

Twinning-ul este o iniţiativă a Comisiei Europene care a fost lansată în anul 1998 în pregătirile pentru extinderea Uniunii Europene.  Această iniţiativă a fost concepută drept instrument pentru cooperarea administrativă ţintită spre acordarea asistenţei ţărilor candidate în consolidarea capacităţile lor de implementare a legislaţiei UE în calitate de viitoare membre ale Uniunii Europene. De la finele anului 2003, instrumentul Twinning a fost pus la dispoziţia unor ţări din cadrul programului pentru Noile State Independente  cu care sunt semnate Acorduri de Parteneriat şi Cooperare, precum este Republica Moldova.

Proiectul reprezintă un parteneriat între Marea Britanie şi Irlanda de Nord (UK) cu Lituania şi va implica personal din ambele autorităţi publice care sunt responsabile de chestiunile ce vizează Supravegherea Pieţei şi Protecţia Consumatorilor.  Similitudinea responsabilităţilor acestor organe publice şi ale Ministerului economiei şi Agenţie pentru Protecţia Consumatorilor  din Moldova înseamnă că personalul local va beneficia de experienţa practică a colegilor lor străini.  Personalul din Lituania şi UK vor vizita Moldova în mod regulat pentru a lucra cu partenerii lor moldoveni.

Proiectul va fi condus zi de zi de către Consultantul în Twinning Rezident din UK, care s-a mutat la Chişinău pentru a asigura buna funcţionare a proiectului.Dumneaei va fi susţinută de un asistent local al proiectului şi va conlucra strâns cu colaboratorii Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor şi Ministerului economiei. Supravegherea proiectului va fi asigurată de trei conducători ai proiectului, britanic, lituanian, şi Dl. Calmâc, Vice-ministrul economiei. Dl. Alexandru Cuzimuc, Directorul Agenţiei pentru protecţia consumatorilor a spus „Aşteptăm cu nerăbdare să dezvoltăm serviciile noastre şi intenţionăm să includem acele practici UE care sunt benefice pentru consumatorii moldoveni şi oferă soluţii pentru piaţa moldovenească".

02.07.2012

Serviciul de Informare şi Comunicare cu Mass-Media

tel.:022 59 31 81

 

 
  Mărimea textului în document
Close
Prima   »  Presa   »  Evenimente » Suport acordat Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor
Adresa: mun.Chișinău, str. Vasile Alecsandri 78, MD-2012. Tel. +373 22 501 980    Fax. +373 22 501 981
Total vizitatori: 3560292 |  ieri: 1164 |  azi: 706 |  online: 26   actualizat la: 03.11.2020
Creat de Brand.md