Prima   »  Presa   »  Comunicate de presă

Comunicate de presă

ianuarie   februarie   martie   aprilie   mai   iunie   iulie   august   septembrie   octombrie   noiembrie   decembrie
11   25  
 
Comunicat de presă privind subiectul „Sfaturi pentru consumatorii de ciuperci”
Ţinînd cont de perioada religioasă a Postului Mare pentru creştini, ciupercile trebuie alese cu foarte mare grijă. În primul rînd, multă atenţie de unde şi de la cine le cumpăraţi, altfel existînd riscul ca, după ce le-aţi mîncat, să vă treziţi la spital.
25.03.2011   1690 Accesări   
Rezultatele controlului de stat efectuat la etapa de producere, prelucrare şi conservarea cărnii şi a produselor din carne la SRL “TRC Expoimpocom” S.C. şi la magazinul alimentar S.R.L „Nichitcom grup”
La data de 15.02.2011, în baza unei petiţii Inspectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea Pieţei, Metrologie şi Protecţie a Consumatorilor (IPSSPMPC) au fost efectuate două controale de stat la S.R.L “TRC Expoimpocom” S.C şi la SRL „Nichitcom grup”.În cadrul controalelor au fost verificate calitatea conservelor din “Carne de porc tocată deosebită” şi “Pate din carne de curcan” prin plasarea acestora în Laboratorul de încercări a produselor agroalimentare .
11.03.2011   2259 Accesări   
   
Prima   »  Presa   »  Comunicate de presă
Adresa: mun.Chișinău, str. Vasile Alecsandri 78, MD-2012. Tel. +373 22 501 980    Fax. +373 22 501 981
Total vizitatori: 2595608 |  ieri: 464 |  azi: 56 |  online: 9   actualizat la: 03.11.2020
Creat de Brand.md