Seminar în cadrul proiectului „Suport pentru cadrul infrastructurii calității în contextul DCFTA în Republica Moldova" În data de 24 iulie, 2018, Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP),a găzduit un training cu reprezentanții proiectului „Suport pentru cadrul infrastructurii calității în contextul DCFTA în Republica Moldova". Seminarul a avut drept subiect "Tehnicile privind cele mai bune practici, prin implementarea Planului de Proiect: "Supravegherea Pieței la fața locului, Inspecția și Eșantionarea". 25.07.2018 566 Accesări
TABLOUL SĂPTĂMÂNAL AL RECLAMAȚIILOR Autoritatea de protecție de a drepturilor consumatorilor din Republica Moldova a înregistrat pentru perioada precedentă un număr record de 59 de reclamații.Statisticile Agenției arată că 9 dintre reclamațiile depuse vizează încălcarea programului de muncă, prin nerespectarea orelor de muncă și încălcarea ordinii publice în orele nocturne în cadrul unui punct comercial din capitală.În același timp, 4 petiții din numărul total s-au referit la calitatea necorespunzătoare a serviciilor de reparație auto (motor al automobilului ce s-a defectat în timpul reparației, filtru pentru motor necalitativ etc.) 25.06.2018 547 Accesări