DEPUNE O PETIȚIE
?
Program de lucru
Luni-Vineri: 8:00 - 17:00
Linia Verde
Doar rețeaua fixă
TELEFONUL CONSUMATORULUI
SEMNALEAZĂ ACTE DE CORUPȚIE
menu
Prima Noutăți Comunicate de presă Contribuția ISSPNPC la promovarea Calității și a Protecției Consumatorilor
Contribuția ISSPNPC la promovarea Calității și a Protecției Consumatorilor
15 November | 2024
Contribuția ISSPNPC la promovarea Calității și a Protecției Consumatorilor
eye
696

La data de 14 noiembrie curent, reprezentanții Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor, au participat în cadrul simpozionul științific dedicat Zilei Mondiale a Calității, organizat de Facultatea de Business și Administrarea Afacerilor din cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova, cu genericul „Calitate - de la conformitate la performanță”.

Evenimentul a adunat peste 50 de participanți online și offline, dintre care studenți, doctoranzi, cadre didactice ale Academiei de Studii Economice din Moldova, reprezentanți ai mediului de afaceri cât și ai autorităților publice centrale din domeniul infrastructurii calității.

Scopul simpozionului a fost să dezbată și să promoveze cele mai bune practici pentru îmbunătățirea calității și optimizarea proceselor decizionale.

Prin intermediul participării sale, ISSPNPC a evidențiat rolul esențial pe care îl are în prevenirea încălcărilor drepturilor consumatorilor și în asigurarea respectării cerințelor de calitate și conformitate, contribuind astfel la creșterea încrederii publicului în produsele și serviciile disponibile pe piață.

Concluzia principală subliniază că calitatea reprezintă baza succesului pentru orice companie. Nivelul calității produselor și serviciilor influențează în mod direct calitatea vieții fiecărui cetățean.

03 July | 2025
Stații PECO luate la control de ISSPNPC : abateri grave, pompe sigilate!
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) s-a autosesizat în urma reportajului publicat de un portal media, care a documentat un experiment de măsurare a cantității de carburant livrată la mai multe stații PECO în cadrul căruia, autorii au utilizat o combinație dintr-un v...
03 July | 2025
Protecția consumatorilor și concurența loială, discutate într-un cadru unic d...
Astăzi, 3 iulie 2025, domnul Sergiu Dărănuță, șef al Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC), a participat la  – panelul PRIA COMPETITION, organizat la Chișinău. Evenimentul a reunit pentru prima dată într-un dialog public deschis reprezentanții celor trei ins...
01 July | 2025
ATENȚIE la pompă! O singură greșeală îți poate distruge motorul – avertisment...
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) atenționează consumatorii și operatorii economici din domeniul distribuției produselor petroliere asupra riscului real de confuzie între benzină și motorină în timpul alimentării vehiculelor, fapt care poate duce la defecțiuni teh...