DEPUNE O PETIȚIE
?
Program de lucru
Luni-Vineri: 8:00 - 17:00
Linia Verde
Doar rețeaua fixă
TELEFONUL CONSUMATORULUI
SEMNALEAZĂ ACTE DE CORUPȚIE
menu
Prima Noutăți Comunicate de presă Reclamații săptămânale
Reclamații săptămânale
26 March | 2018
Reclamații săptămânale
eye
1840

În perioada 19-23 martie, Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței a înregistrat 18 petiții.

În cadrul petițiilor de la consumatori cel mai frecvent motiv invocat a fost refuzul prezentării Registrului de Reclamații- 4 reclamații;

Defectarea telefoanelor mobile în termen de garanție este un alt motiv ce i-a nemulțumit pe consumatori, în cadrul Agenției fiind examinate pentru perioada săptămânii trecute 3 cazuri de acest fel;

Într-un alt caz, o consumatoarea a depus o plângere cu privire la procurarea cizmelor neconforme, solicitând restituirea contravalorii produsului;

Menționăm că din numărul total de petiții, 40 % se referă la prestarea serviciilor necorespunzătoare. Astfel, în săptămâna precedentă, consumatorii au rămas nemulțumiți de prestarea unui serviciu turistic (călătoria cu transportul fiind asigurată de un singur șofer), prestarea serviciilor medicale (neeliberarea bonului fiscal în urma achitării serviciilor), achitarea unei taxe exagerate la parcarea automobilului, prestarea serviciului de instalare a interfoanelor la casele de locuit, precum și prestarea serviciilor comunale la apă rece și agent termic.

03 July | 2025
Stații PECO luate la control de ISSPNPC : abateri grave, pompe sigilate!
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) s-a autosesizat în urma reportajului publicat de un portal media, care a documentat un experiment de măsurare a cantității de carburant livrată la mai multe stații PECO în cadrul căruia, autorii au utilizat o combinație dintr-un v...
03 July | 2025
Protecția consumatorilor și concurența loială, discutate într-un cadru unic d...
Astăzi, 3 iulie 2025, domnul Sergiu Dărănuță, șef al Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC), a participat la  – panelul PRIA COMPETITION, organizat la Chișinău. Evenimentul a reunit pentru prima dată într-un dialog public deschis reprezentanții celor trei ins...
01 July | 2025
ATENȚIE la pompă! O singură greșeală îți poate distruge motorul – avertisment...
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) atenționează consumatorii și operatorii economici din domeniul distribuției produselor petroliere asupra riscului real de confuzie între benzină și motorină în timpul alimentării vehiculelor, fapt care poate duce la defecțiuni teh...