DEPUNE O PETIȚIE
?
Program de lucru
Luni-Vineri: 8:00 - 17:00
Linia Verde
Doar rețeaua fixă
TELEFONUL CONSUMATORULUI
SEMNALEAZĂ ACTE DE CORUPȚIE
menu
Prima Noutăți Comunicate de presă Ședință de lucru cu reprezentanții Asociației Sindicatelor Libere „PublicSind”
Ședință de lucru cu reprezentanții Asociației Sindicatelor Libere „PublicSind”
25 Mai | 2022
Ședință de lucru cu reprezentanții Asociației Sindicatelor Libere „PublicSind”
eye
1640

 

Astăzi, 25 mai 2022, la inițiativa Dlui Sergiu DĂRĂNUȚĂ, Directorul Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP), a fost organizată  o masă rotundă cu reprezentanții din Asociației Sindicatelor Libere „PublicSind”, care este un centru sindical la nivel național care reunește 50 de centre sindicale din cadrul autorităților Publice centrale, locale, administrative, instituțiilor publice, întreprinderilor de stat

În cadrul ședinței s-a discutat referitor la prioritățile și beneficiile oferite de Asociației Sindicatelor Libere „PublicSind”, negocierea şi încheierea contractului colectiv de muncă la nivel instituțional, administrarea bugetului de asigurări sociale de stat, fondurilor asigurării de asistenţă medicală, şomaj etc.

Asociația ne-a informat cu privire la  participarea și elaborarea proiectelor de programe, de legi şi de alte acte normative, care au ca obiectiv reglementarea drepturilor şi intereselor profesionale, de muncă, economice şi sociale ale membrilor de sindicate, acordarea asistenţei juridice şi apărarea intereselor colective şi individuale ale membrilor săi la toate nivelurile, inclusiv în instanţele judecătoreşti.

Asociația are ca scop reprezentarea şi protejarea la nivel naţional a drepturilor şi intereselor social-economice, profesionale, de muncă, colective şi individuale ale membrilor de sindicat,  actualizarea şi dezvoltarea dialogului social şi parteneriatului social, realizarea progresivă a dreptăţii sociale şi demnităţii muncii, consolidarea sindicatelor de toate nivelurile şi fortificarea societăţii civile;

Principiile fundamentale pe care le apără şi promovează Asociația sunt democraţia, libertatea, solidaritatea, transparenţa, egalitatea în drepturi şi în şanse.

03 Iulie | 2025
Stații PECO luate la control de ISSPNPC : abateri grave, pompe sigilate!
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) s-a autosesizat în urma reportajului publicat de un portal media, care a documentat un experiment de măsurare a cantității de carburant livrată la mai multe stații PECO în cadrul căruia, autorii au utilizat o combinație dintr-un v...
03 Iulie | 2025
Protecția consumatorilor și concurența loială, discutate într-un cadru unic d...
Astăzi, 3 iulie 2025, domnul Sergiu Dărănuță, șef al Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC), a participat la  – panelul PRIA COMPETITION, organizat la Chișinău. Evenimentul a reunit pentru prima dată într-un dialog public deschis reprezentanții celor trei ins...
01 Iulie | 2025
ATENȚIE la pompă! O singură greșeală îți poate distruge motorul – avertisment...
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) atenționează consumatorii și operatorii economici din domeniul distribuției produselor petroliere asupra riscului real de confuzie între benzină și motorină în timpul alimentării vehiculelor, fapt care poate duce la defecțiuni teh...